Tochitura dobrogeana, bucovineana sau tochitura de porc cu ceapa

Tochitura dobrogeana, bucovineana sau tochitura de porc cu ceapa si bulion este o friptura cu sos, facuta la ceaun. Reteta traditionala, veche, de tochitura de porc cu mamaliguta. Reteta scrisa si video pas cu pas.

Tochitura dobrogeana, bucovineana sau tochitura de porc cu ceapa
Tochitura dobrogeana, bucovineana sau tochitura de porc cu ceapa

Tochitura face parte din categoria mancarurilor traditionale, fiecare zona are cate o varianta de preparare si toate-s gustoase. Facuta doar din carne de porc sau cu adaos de organe si carnati, sau din carne de pasare, cu sau fara bulion, mai mult sau mai putin picanta, cu sau fara ou si branza dar musai cu mamaliguta…Inghit in sec.

Asa arata mai multe variante de tochitura, sa aveti de unde alege, sa nu v-aud ca faceti mofturi, ca imediat scot papucu” si dau!

Tochitura moldoveneasca traditionala
Tochitura moldoveneasca traditionala
Carne prajita in untura la garnita
Carne prajita in untura la garnita
Cum se fac jumarile si untura de porc, reteta veche, moldoveneasca
Cum se fac jumarile si untura de porc, reteta veche, moldoveneasca
Tochitura din carne de pui, reteta simpla si rapida
Tochitura din carne de pui, reteta simpla si rapida

Ce ingrediente folosim pentru reteta de tochitura dobrogeana, bucovineana?

Tochitura dobrogeana, bucovineana sau tochitura de porc cu ceapa
Tochitura dobrogeana

Rating 

Tochitura dobrogeana, bucovineana sau tochitura de porc cu ceapa si bulion este o friptura cu sos, facuta la ceaun. Reteta traditionala, veche, de tochitura de porc cu mamaliguta. Reteta scrisa si video pas cu pas.
Ingrediente
  • 2,2 kg de pulpa de porc
  • 300 g de bulion de rosii
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • cimbru
  • 1 ceapa taiat cubulete
  • 1 capatana de usturoi taiata felii
  • ulei
  • 50 ml de vin alb
Tochitura dobrogeana, bucovineana sau tochitura de porc cu ceapa

Cum preparam reteta de Tochitura dobrogeana, bucovineana sau tochitura de porc cu ceapa?

Puteti citi mai departe reteta scrisa sau sa treceti direct la reteta video apasand poza.

RETETA VIDEO

Taiem carnea in bucati, in cuburi cu latura de 3-4 centimetri.

Punem uleiul la incins in oala, ideal este sa folosim un ceaun sau o oala de tuci.

Cand uleiul s-a incins, adaugam carnea, apoi amestecam.

Cand carnea s-a albit adaugam ceapa taiata cubulete sau felii, un pahar cu apa, cam 200 de ml, reducem focul si punem un capac. Lasam totul sa fiarba la foc mic, sa se inabuse carnea.

Cand a scazut apa, mai adaugam inca un pahar de apa daca mai este nevoie, carnea trebuie sa fie frageda.

Adaugam si bulionul, jumatate din usturoi, o lingura rasa de sare, o lingurita de piper, o lingurita de boia de ardei dulce, cam o lingurita cu varf de cimbru uscat.

Punem din nou capacul si lasam totul sa fiarba la foc mic, pana se inmoaie bine carnea.

Cand carnea este bine fiarta, adaugam vinul si lasam sa mai fiarba timp de 15 minute.

La final oprim focul si adaugam deasupra restul de usturoi, amestecam si o lasam sa respire timp de cateva minute inainte sa o asezam pe farfurie.

Sfatul Ginei

Se mai pot adauga si ceafa sau piept de porc, cu sau fara os, dar si carnati de casa.

Cum se serveste Tochitura dobrogeana, bucovineana sau tochitura de porc cu ceapa si bulion?

Se serveste fierbinte, cu mamaliguta, alaturi de muraturi. Se pot servi deasupra si un ou ochi, branza rasa de oi sau de capra.

Eu nu am mai pus ou si branza acum, am lasat asa, simpla. E prea cald ca sa mancam si ou si branza, oricum are milioane de calorii o portie. Dar e fantastic de gustoasa!

Pofta buna si spor la gatit cat mai multe retete traditionale gustoase!

Daca v-a placut, spuneti-va parerea si distribuiti in retelele sociale:
Gina Bradea

Gina Bradea

Mama, sotie, bucatar, blogger, economist, manager, autor de carti culinare si mai ales, OM.
Gatesc simplu, curat, gustos, cu ingrediente naturale, condimente si verdeturi pe care le usuc si le macin eu, cu multe legume proaspete. Fac acasa paine, preparate din carne, umplu bors, fac tot felul de conserve pentru iarna.
Mancarurile mele au „acel gust” al mancarurilor facute de mame sau bunici, dar cu mai putine grasimi si prajeli.

Articole: 3362

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rate this recipe:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.