Tocana de legume cu orez pentru iarna

Tocana de legume cu orez pentru iarna:  tocana de legume cu orez la borcan, un ghiveci cu orez care se poate face pentru consum imediat sau pentru iarna. O conserva de imi aduce aminte de vremurile ceausiste.

Va invit sa urmariti si reteta video pas cu pas.Mare lucru nu se gasea prin magazinele alimentare, inainte de revolutie. Ceea ce se gasea din belsug erau tocana de legume, ghiveciul de legume (rar in ulei, era mai cautat), mazare si fasole verde.

Tocana de legume cu orez pentru iarna
Tocana de legume cu orez pentru iarna

Mama ne facea si acasa tocana, iar cand m-am casatorit, avand in vedere ca lucram la aprovizionare si eu si sotul, faceam multe conserve pentru iarna, iar tocana de legume era la loc de cinste.

Este o reteta pe cat de simpla, pe atat de savuroasa, se mentine foarte bine si iarna, cand desfaci un borcan cu tocana de legume, ai impresia ca simti mirosul verii si al toamnei.

Zacusca de dovlecei
Zacusca de dovlecei
Zacusca de vinete
Zacusca de vinete
Zacusca de peste
Zacusca de peste
Tocana cu ceapa si galuste de gris
Tocana cu ceapa si galuste de gris

La fel de gustoase sunt si retetele mele de zacusca le gasiti aici. Fac zacusca de tot felul: zacusca de vinete, de dovlecei, de ciuperci, de fasole uscata sau verde sau minunata zacusca de peste.

Camara mea e plina cu bunatati. Muncesc foarte mult vara si toamna, da, dar iarna si primavara nu le lipseste nimic la ai mei 🙂

Si ce poate fi mai bun decat ceea ce faci acasa, cu mana ta, si stii ca sunt curate si fara chimicale cu lopata?

Ce folosim la reteta de tocana de legume pentru iarna?

Tocana de legume pentru iarna

Rating 

Tocana de legume pentru iarna: o conserva delicioasa si fina, usor de facut. Se mentine foarte bine peste iarna.
Ingrediente
  • 1 kg ceapa
  • 1 kg morcov
  • marar
  • 3 kg rosii
  • 3 kg ardei rosii kapia sau gogosari
  • 2-3 dovlecei (cam 700 g)
  • 2-3 vinete (cam 700 g)
  • cateva frunze de telina
  • patrunjel verde
  • sare
  • piper
  • ardei iute
  • 2-3 catei de usturoi (optional)
  • 300 ml ulei
  • 1-2 frunze de dafin
  • 300 g orez

Cum preparam reteta de tocana de legume cu orez pentru iarna?

Ies aproximativ 22-24 de borcane de 400 g sau 12 borcane de 800 g.

Ceapa, ardeii, dovleceii, morcovul si vinetele se taie cubulete si se pun impreuna cu uleiul si putina apa la inabusit, intr-un ceaun sau cratita cu fundul gros.

Eu prefer sa inabus, sa adaug si putina apa, nu prajesc legumele si folosesc ulei putin.

Dupa ce se inmoaie legumele, se adauga orezul si 1 litru de apa, sare piper, ardei iute dupa gust, frunzele de dafin, cateva fire de telina verde (cam jumatate de legatura) si rosiile decojite si taiate cubulete sau date pe razatoare.

Se lasa sa fiarba si cand orezul incepe sa se umfle, se adauga usturoiul taiat in 2, doar pentru aroma.

Daca se pregateste pentru iarna, se fierbe doar pe 3/4 si se opreste focul.

Se scot firele de telina, dafinul si usturoiul, se gusta, se adauga patrunjelul verde taiat marunt si se pune in borcane.

Cum sterilizam tocana de legume?

Se sterilizeaza borcanele la bain-marie timp de 40 de minute din momentul in care au dat in clocot, apoi se scot si se asaza cu gura-n jos si se acopera cu paturi. Orezul se va umfla la sterilizare.

Se lasa asa pana a doua zi, apoi se sterg, se eticheteaza borcanele si se pun in camara.

Cateva trucuri pentru cea mai buna tocana pentru iarna:

  • Se poate adauga 1 lingurita rasa de turmeric, tocana va avea o culoare galbuie, placuta si un gust fin;
  • Ardeii si vinetele se pot coace inainte si se adauga odata cu orezul, curatate si taiate cubulete sau rupte fasii, iar tocana va fi mai interesanta;
  • Se poate adauga putin fenicul, iar tocana va avea un gust usor dulceag si cu o aroma aparte.

Vedeti cat de bine arata? Va puteti oare imagina si gustul?

Tocana de legume cu orez

E minunata aceasta tocana, am pregatit acum putina tocana, de pofta. Fiind in Italia, nu mai fac decat foarte putine conserve, prefer sa gatesc zilnic, iar legume gasesc tot timpul anului si fac proaspat. Mai ales ca acum sunt casnica si nu mai plecam in delegatii.

Oricum, facuta-n felul acesta, tocana este savuroasa, dulce-picant-acrisoara, cu gust de legume si de soare. Fara Vegeta, conservanti sau alte minuni. Tine lejer si 3 ani!

Abia astept sa vad ce fel va iese cand pregatiti voi, deja mi-e pofta. 🙂

Mai multe conserve pentru iarna, retete traditionale, de familie, gasiti aici.

Reteta de tocana de legume pentru iarna

Reteta de tocana de legume pentru iarna

tocana-de-legume-pentru-iarna-pofta-buna-gina-bradea.

 

De la cititorii care au probat reteta de tocana de legume:

Tocana de legume pentru iarna

Daca v-a placut, spuneti-va parerea si distribuiti in retelele sociale:
Gina Bradea

Gina Bradea

Mama, sotie, bucatar, blogger, economist, manager, autor de carti culinare si mai ales, OM.
Gatesc simplu, curat, gustos, cu ingrediente naturale, condimente si verdeturi pe care le usuc si le macin eu, cu multe legume proaspete. Fac acasa paine, preparate din carne, umplu bors, fac tot felul de conserve pentru iarna.
Mancarurile mele au „acel gust” al mancarurilor facute de mame sau bunici, dar cu mai putine grasimi si prajeli.

Articole: 3362

65 comentarii

  1. Gina, eu pun si un pic de cimbru (un vârf de linguriţă) îi dă o aromă mai deosebită). Îţi ulţumesc pentru toate postarile, am invatat multe de la tine ! 🙂

  2. Iti multumesc si eu pentru vizita, draga mea si pentru aprecieri 🙂 . Se pot pune orice condimente, dupa gust 🙂

  3. Gina ,tii minte cate borcane iese din aceasta compozitie ?
    Multumesc anticipat ,cate borcane am niciodata nu-mi sunt de ajuns 🙂

  4. sant multe moduri de preparare , dar aici legumele sant la fel ca si zacusca ,diferenta o face ca se pun toate la fiert iar la zacusca legumele se coc , din retetele mamei la tocana domina morcovul cu sucul de rosii si orez , acum fiecare face dupa bunul sau gust

    • Sunt multe retete, multe variante, fiecare face dupa gustul sau. Eu asa fac tocana de legume pentru iarna si am scris reteta in varianta mea. Dar sunt multe alte variante, una mai gustoasa decat cealalta 🙂

    • Domnule,cred ca iti doreai o tocana de legume cu cateva kg de carne si cateva linguri de legume,atunci era buna!!!

  5. Mie i-mi place la nebunie tocana de legume si vreau sa o fac anul acesta pentru iarna,si te rog spunemi si cantitatea de ulei pe care ai folosit-o la reteta pe caee ai dato,sau nu conteaza?Multumesc

  6. De ani de zile caut o reteta de ghiveci care sa-mi placa. Am gasit-o! Mii de multumiri! Exact pe „sufletul” meu.

  7. Am facut tocanita, dar deasupra tocanitei nu a mai rămas deloc ceva zeamă, în borcan vreau să zic, crezi că totuși va ține?

  8. am vrut sa im printez si eu reteta dar din pacate nu am reusit cu nici o reteta de pe blogul dumneavoastra. e foarte dificil sa te duci in bucatarie cu calculatorul……….

    • Da, este blocata copierea. Din pacate se fura multe retetele si pozele, sunt siteuri fantoma care copiaza cu nesimtire. In Romania nu este protejat dreptul intelectual. De multe ori mi-am gasit poze si retete pe alte siteuri.
      De aceea am blocat copierea. Daca ar fi cinste si corectitudine as lasa sa se poata printa. Din pacate, sufera oamenii cinstiti aici.
      Imi pare tare rau, dar e singura solutie sa-mi protejez munca.

  9. Am probat deja mai multe reţete de la tine, dragă Gina, şi sunt foarte recunoscătoare, fiindcă toate au ieşit nemaipomenit. Deci, Te urmăresc cu atenţie! 🙂

  10. Buna seara!
    Mai intai sa imi cer scuze ca nu am avut timpmsa las un mesaj de multumire desi este pagina care o accesez foarte des deoarece gasesc multe retete interesante si multe lucruri folositoare.
    Am incercat multe retete si marturisesc ca de fiecare data am avut rezultate foarte bune.
    Va multumesc.

    • Buna seara si multumesc frumos.
      Ma ajuta foarte mult daca-mi lasi mesaje, daca rasfoiesti mai multe retete, daca distribui pe pagina ta sau prin grupuri.
      Te mai astept pe la mine, sa gatim impreuna simplu si gustos.

  11. Am facut doua portii din aceasta reteta si este excelenta, Vreau sa mai fac doua portii, dar am o intrebare: pot pune in loc de rosii suc de rosii facut de mine? Multumesc frumos!

  12. Arata foarte bine ,,, Eu o fac dar ptr a manca acuma , cand am pofta ,,,, Succes in continuare,,, multumim de toate retetele ff bune !!

    • Multumesc frumos si eu 🙂
      Recomand sa faci mai multa, e tare buna cand vii acasa obosita si nu ai chef de gatit 🙂

  13. O sa incerc reteta Dumnevoastra de Tocana de legume, că pare foarte interesantă, dar, cred că o sa fie si foarte gustoasă. :))

  14. Nu a trecut nicio iarna in care sa nu fac tocana de legume la borcan. Reteta e aproape identica; singura deosebire e ca eu coc ardeii inainte si apoi ii tai bucatele, dar adaug si zeama pe care o lasa ardeii copti, iar vinetele le oparesc cu apa putin sarata. Orezul il dau intr-un clocot separat, apoi il amestec cu legumele deja gatite si pun compozitia in borcane. In timpul sterilizarii orezul continua fierberea si absoarbe din zeama de la legume. Deci cam la fel.
    In tinerete un coleg de serviciu a venit cu un borcan de 400 de grame de tocana la pachet. Nu a mai apucat sa manance, noi eram cinci in birou. Nu stiu daca i-o fi placut ce aveam noi la pachet… A doua zi a venit si cu reteta pe care mama lui o avea dintr-o carte foarte veche… Sa-i dea Domnul sanatate, traieste inca ( despre mama colegului e vorba ), e batrana…
    Toate retetele de demult mi se par fantastice la gust! si-mi place sa le pregatesc…
    Pe cele pe care le-am uitat le gasesc la tine, cateodata doar rasfoind paginile tale intr-o relaxare de „gospodina de duminica”…”
    Pup, draga Gina!
    … Iti mai amintesti conserva de ghiveci in ulei din anii 70′? Avea o eticheta pe un fond violet inchis, legume multe, dar in fata acestora tronau doua bame… Si ghiveciul chiar avea si bame! ce bun era!

      • Imi placeau bamele – cred – doar din cauza ca nu le aveam in gradina; nu le avea nimeni in sat. Acum mai gasesc la piata dar rar, si atunci destul de batrane.
        Dar mi-ar placea sa gasesc atunci cand pregatesc conservele… (muieti-s posmagii??)

  15. Multumiri, doamna Gina! Sunt minunate toate retele de aici! Am incercat tare multe si nu am dat gres cu absolut niciuna.
    Am o mica nedumerire: de ce la tocana de legume se intorc borcanele cu fundul in sus si la zacusca nu e mentionat acest procedeu? Nu mi-e clar la care fel de conserve se foloseste metoda asta.
    Multa sanatate! Pup

    • La toate conservele se foloseste metoda. Poate uneori uit sa mentionez. Daca lasi borcanele la racit in apa in care au fiert nu le mai intorci.

  16. Gina, esti absolut delicioasa! Toate retetele tale sunt pe gustul intregii familii. Sa fie asta din cauza ca suntem galateni, desi locuim in Timisoara? Aceasta reteta de tocana este deliciu pentru noi si o repet cu nerabdare in fiecare toamna! Multumim ca ne desfatezi papilele gustative! Sanatate si spor in tot ce faci!

  17. Super buna,azi am facut o,doar ca mi e putin teama ,dupa sterilizare de mai bine de juma’ de ora de cand a inceput sa fiarba apa,cand le am pus cu capacele in jos ca sa le acopar,imi dadea senzatia ca rasufla,facea bulbuci*…credeti ca e ok?

    • Dupa sterilizare, cand borcanele sunt fierbinti, da, asa este. Dupa racirea completa, verifici borcanele, le agiti si vazi daca mai curg. Daca mai curg acum, nu sunt capacele bune, asa ca pui altele si mai sterilizezi o data.

  18. Va rog sa imi spuneti cum as putea steriliza piureurile pt bebelusi!Credeti ca piureurile isi pierd din proprietati daca le sterilizez?

    • In borcanele cat mananca bebe o data si sterilizate la cuptor, la 12 de grade, timp de 30 minute, opresti focul si le lasi acolo pana a doua zi..

  19. Doamna Gina, profit de bunatatea dvs sa va întreb ceva😁 Si ma iertati pt îndrăzneală.
    Asa cum se face aceasta tocana… As putea face mancare, tocana cu carne clasica, cu cartofi… Sau ciorba de orice fel… Sa le sterilizez si sa le iau in concediu de exemplu.. Sa tina cateva zile? Sau cum as putea face?
    Sunteți asa priceputa, sigur aveti un răspuns si sigur ar fi de folos multora, nu numai mie.. Poate e si o idee de postare pe facebook..

  20. Buna ziua D Gina, va rog sa imi spuneti de ce lasati borcanele cu gura in jos dupa sterilizare?
    cand le puneti pe raft si le intoarceti nu se usuca tocana pe capac? multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rate this recipe:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.