Sodou – lapte cu galbenus si miere

Sodou – lapte cu galbenus si miere, leacul bunicii pentru tuse si dureri de gat. Leacuri naturiste, simple, ieftine, din camara, la indemana oricui. Reteta scrisa si video pas cu pas.

Sodou - lapte cu galbenus si miere

De cateva zile zac, racita, cu dureri de cap, de gat, am racit zdravan. Sigur ca am luat Paracetamol si mi-a facut sotul o supa de pui.

Supa de pui cu taitei de casa - reteta de zeama traditionala,
Supa de pui cu taitei de casa – reteta de zeama traditionala,

Acum 2 zile mi-a facut si o tuica fiarta si a stat langa mine pana cand am baut-o, asa, fierbinte, pe toata. Nu a fost multa, cam 40 de ml, dar m-a inveselit instant, m-a incalzit si m-a facut sa dorm neintoarsa cateva ore bune.

Tuica fiarta cu zahar si piper, cuisoare, anason, mere, gutui, portocala, scortisoara

Si totusi, a inceput sa ma doara si gatul, nu foarte tare, dar suficient cat sa stiu ca nu-i de bine. Degeaba sug tot felul de drajeuri, pana la urma, tot leacurile bunicii sunt cele mai bune.

Asa ca am trecut la Sodoul bunicii, laptele acela fierbinte si delicios. Stiti ca e recomandat ca seara, inainte de culcare, sa bem o cana cu lapte cald si miere, nu? Provoaca transpiratia, incalzeste si dormim mult mai bine.

Asa ca sodoul e bine venit!

Ce ingrediente folosim pentru reteta de sodou?


Sodou

Rating 

Ingrediente
  • 250 ml de lapte
  • 2 galbenusuri proaspete
  • 1-2 linguri de miere de albine
  • un praf de sare
  • optional: putina scortisoara, vanilie, dupa gust

Cum se face reteta de sodou?

Vedeti mai bine totul in reteta video, totul este gata in cateva minute.

Reteta video

Prima data vom pune laptele la fiert.

Punem galbensurile in cana, adaugam foarte putina sare si le amestecam bine cu o furculita.

Punem scortisoara sau vanilia si amestecam rapid, tot cu furculita. Nu avem nevoie de ustensile sofisticate.

Adaugam apoi si mierea de albine, eu am folosit doar o lingura, puteti pune mai multa, daca va place mai dulce. Amestecam din nou.

Turnam apoi laptele clocotit, putin cate putin, timp in care amestecam incontinuu.

Sodou - lapte cu galbenus si miere

Sfaturi de la Gina Bradea

Sodoul se bea fierbinte, cu inghitituri mici, ca sa ,,unga„ bine gatul. Daca este rece sau doar caldut, nu are efect.

Se poate repeta ,,tratamentul„ de 3-4 ori pe zi. E delicios si sanatos.

Galbenusurile trebuie sa fie foarte proaspete, din sursa cat mai sigura, daca se poate oua de tara sau bio.

Va recomand si reteta de Ciocolata calda sau lapte cu cacao.

Lapte cu cacao reteta de ciocolata calda

Simplu, bun si de mare efect.

Pofta buna, retete cu Gina Bradea

Daca v-a placut, spuneti-va parerea si distribuiti in retelele sociale:
Gina Bradea

Gina Bradea

Mama, sotie, bucatar, blogger, economist, manager, autor de carti culinare si mai ales, OM.
Gatesc simplu, curat, gustos, cu ingrediente naturale, condimente si verdeturi pe care le usuc si le macin eu, cu multe legume proaspete. Fac acasa paine, preparate din carne, umplu bors, fac tot felul de conserve pentru iarna.
Mancarurile mele au „acel gust” al mancarurilor facute de mame sau bunici, dar cu mai putine grasimi si prajeli.

Articole: 3362

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rate this recipe:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.