Cotlet cu sos de rosii si ciuperci la tigaie

Cotlet cu sos de rosii si ciuperci la tigaie, cu usturoi din belsug, o reteta delicioasa, usor picanta si rapida. Cum se face cotletul de porc la tigaie? Reteta scrisa si video pas cu pas.

Cotlet cu sos de rosii si ciuperci la tigaie

Cotletul de porc are o carnita frageda si extrem de gustoasa, dar trebuie gatita cu atentie, altfel iese seca si uscata ca o talpa de pantof. Nu se lasa niciodata in sange, carnea de porc se gateste foarte bine!

Va recomand cateva retete pe care le fac eu din cotlet de porc. Acest cotlet la tigaie, cu usturoi si rozmarin este delicios, fraged si aromat:

cotlet de porc la tigaie gina bradea

Alte retete cu cotlet de porc puteti gasi aici.

Ce ingrediente folosim pentru reteta de cotlet de porc cu ciuperci si usturoi?

Cotlet cu sos de rosii si ciuperci la tigaie

Cotlet de porc cu ciuperci si usturoi

Rating 

Ingrediente
  • 700 g de cotlet feliat
  • 500 g de ciuperci
  • 100 g de costita afumata taiata cubulete
  • 30 ml de ulei
  • 1 capatana de usturoi
  • 250 g de bulion
  • cimbru
  • sare
  • piper

Cum se face reteta de cotlet de porc cu ciuperci si usturoi, la tigaie?

Puteti citi reteta scrisa mai jos sau puteti urmari reteta video, unde vedeti indeaproape cum prepar totul.

Reteta video

Punem uleiul la incins.

Cand acesta s-a incins, punem cotlet, il rumenim cate 2 minute pe fiecare parte, la foc iute.

Cotlet cu sos de rosii si ciuperci la tigaie

Scoatem apoi bucatile de carne din tigaie.

Intre timp taiem ciupercile, in felii nu foarte subtiri.

In uleiul ramas punem costita afumata taiata cubulete, apoi adaugam usturoiul taiat felii. Rumenim totul impreuna timp de 3-4 minute.

Cotlet cu sos de rosii si ciuperci la tigaie

Adaugam dupa acest timp si ciupercile, 1 lingurita cu varf de sare, 1/2 lingurita rasa de piper, 1 lingurita de cimbru.

Cotlet cu sos de rosii si ciuperci la tigaie

Punem capacul si gatim la foc inabusit, pana cand se vor inmuia ciupercile, dureaza aproximativ 5-10 minute. Amestecam des, ca sa nu se lipeasca, focul trebuie sa fie potrivit spre mic.

Adaugam dupa acest timp si bulionul, lasam totul sa dea cateva clocote, apoi adaugam in sos bucatile de cotlet.

Apasam bucatile de carne bine, sa fie acoperite de sos.

Cotlet cu sos de rosii si ciuperci la tigaie

Acoperim tigaia cu un capac si lasam totul sa fiarba pana cand se inmoaie bine carnea, dureaza maximum 15-20 de minute. In acest timp intoarcem carnea pe toate partile.

Asta este totul, reteta noastra este gata. O asezam pe platou, iar deasupra presaram putina verdeata tocata fin.

Putem servi mancarea simpla sau putem pregati alaturi un orez, piure de cartofi sau mazare, oricare dintre acestea se potrivesc de minune cu cotletul cu ciuperci.

Spor la gatit si Pofta buna!

Cotlet cu sos de rosii si ciuperci la tigaie

Daca v-a placut, spuneti-va parerea si distribuiti in retelele sociale:
Gina Bradea

Gina Bradea

Mama, sotie, bucatar, blogger, economist, manager, autor de carti culinare si mai ales, OM.
Gatesc simplu, curat, gustos, cu ingrediente naturale, condimente si verdeturi pe care le usuc si le macin eu, cu multe legume proaspete. Fac acasa paine, preparate din carne, umplu bors, fac tot felul de conserve pentru iarna.
Mancarurile mele au „acel gust” al mancarurilor facute de mame sau bunici, dar cu mai putine grasimi si prajeli.

Articole: 3362

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rate this recipe:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.